La Teatrul Excelsior, în serile de 27, 28 şi 29 martie, la ora 19.30, aerul va avea o vibraţie specială, iar primăvara va cânta. Nu este doar o metaforă, pur şi simplu aşa se va întâmpla, dacă veţi păşi pragul Teatrului Excelsior, unde vă aşteaptă un concert ca în povești al unui mare şi frumos “nebun” al muzicii românești: Nicu Alifantis. Fiecare reprezentaţie a acestui concert este irepetabilă. Concertul din 27 martie va sta sub însemnele de spiritualitate ale lui Nichita Stănescu și ale Zilei Mondiale a Teatrului.
Ei bine, poate nu o să vă vină să credeţi, dar pasionalul brăilean, cu rădăcini greco-macedonene, respiră, compune şi trăieşte cu şi pentru muzică de patru decenii.
Concertele de la Teatrul Excelsior – “Să smulgem fildeşii din Alifantis” – au o încărcătură specială. Pe de o parte, reprezintă bucuria creatorului care a “servit” cu aceeaşi ardoare publicul, de la prima sa piesă, până astăzi, iar pe de altă parte, concertul este gândit de Nicu Alifantis ca o adâncă reverenţă faţă de unicul Nichita Stănescu, de la a cărui naştere se vor împlini, pe 31 martie, 80 de ani.
Titlul acestui concert este un vers creat de Nichita în noaptea de 12 spre 13 aprilie 1983, anul în care Nichita avea să se ridice la ceruri.
“Să smulgem fildeşii din Alifantis” este mai mult decât un concert, este un legământ artistic, între doi prieteni nepereche – Nichita şi Alifantis – care sfidează timpul şi legile acestuia.
Iată cele două poezii scrise de Nichita Stănescu şi de Nicu Alifantis, la diferenţă de 27 de ani:
“Să smulgem fildeşii din Alifantis!
Şi din Mediterană tot ce a fost Atlantis
Să-l auzim cum cade cum şoimul cel vânat
Leneş şi în cascade, într-un alt fel păcat
Când cântă parcă moare o taină dintr-un grec
Şi tot ce e în mine zare arată a înec
Dar nu-n sărata mare
ci în ceva cu mult mai mare.”
Nichita Stanescu, Gând 9
12/13 aprilie 1983 (prin bunăvoinţa domnului Florin Zamfirescu)
Mi-ar fi nespus de greu
să spun ceva despre Nichita
rostind în cuvinte.
Le-a luat el pe toate.
Le-a adunat cu grijă,
le-a mângâiat,
le-a stropit cu lacrimi de dragoste,
le-a şlefuit,
le-a cuibarit în căuşul palmelor sale
şi apoi le-a sorbit,
El, alchimistul le-a preschimbat
în necuvinte…
Aşadar,
despre Nichita poţi doar gândi cu gândul
şi asta cu mare grija,
ca nu cumva să-l atingă şi să-l doară.
Nicu Alifantis, Gând cu Nichita
2010
Biletul costă 75,6 lei şi se poate procura de pe site-ul www.bilete.ro.
Irina Budeanu, secretar literar Teatrul EXCELSIOR