Şcoala Altfel la… Aeroportul Timişoara

Aproape 1000 de elevi şi copii de grădiniţă, însoţiţi de 100 de profesori, învăţători, educatori dar şi de părinţi, s-au programat să viziteze Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” – Timişoara în perioada 6 aprilie-10 aprilie, când are loc programul “Şcoala Altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun!”. 

Cei mici, însoţiţi de angajaţi ai Aeroportului, vor afla date despre istoria aeroportului şi vor parcurge toţi paşii pe care îi face un pasager de la sosirea în aeroport: check-in, controlul documentelor de călătorie, controlul de securitate a persoanelor şi bagajelor, până la îmbarcare.

De asemenea, ei vor asista la operaţiunile care se desfăşoară în aeroport: decolarea şi aterizarea unei aeronave şi toate pregătirile diîn jurul acesteia, cum sunt alimentarea cu combustibil, debarcarea sau îmbarcarea pasagerilor şi a bagajelor, precum și asistenţa echipajelor de pompieri.

Grupurile programate în această perioadă sunt din Timişoara, din judeţul Timiş şi din judeţul Hunedoara. Fiecare elev va primi la sfârşitul vizitei câte o diplomă.

“În fiecare an, sute de copii ne trec pragul pentru a vizita Aeroportul. De aceea, este firesc ca şi în cadrul programului “Şcoala Altfel” să fim alături de şcoli şi grădiniţe, pentru a le oferi copiilor o zi interesantă la Aeroport. Chiar dacă pentru noi însemnă un număr mare de vizitatori într-un timp foarte scurt, credem că astfel ajutăm la promovarea aviaţiei şi la atragerea copiilor şi tinerilor spre acest domeniu”, spune Daniel Iulian Idolu, directorul aeroportului. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.