Semnalizare rutieră de 44 de milioane de euro în Bucureşti

Administraţia Străzilor Bucureşti (ASB) a încheiat cu o asocierea Dumava Semnalizare, Vesta Investment şi Primacons Group un acord-cadru de 197 milioane lei (43,7 milioane euro), fără TVA, pentru proiectarea, execuţia şi administrarea semnalizării rutiere din Capitală. Atribuirea s-a făcut la începutul lunii noiembrie, prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut. ASB a primit 3 oferte pentru aceste lucrări, evaluate iniţial la 198 milioane lei, fără TVA. Acordul are o durată de 4 ani, iar finanţarea va fi asigurată de la bugetul local.

Este vorba atât despre semnalizarea rutieră orizontală – marcaje rutiere termoplastice alb/galben -, cât şi de cea verticală – indicatoare rutiere, mijloace auxiliare de semnalizare – care vor fi executate pe străzile şi parcările din administrarea Administraţiei Străzilor.

Iată tipurile de lucrări:

  • limitatoare de viteză
  • benzi rezonatoare
  • separatoare de sensuri pentru a preveni viteza peste limita legală în trafic
  • indicatoare de orientare rutieră amplasate pe console şi portaluri
  • marcaje rutiere convenţionale pentru străzile ce urmează să intre în reabilitare sau întreţinere.

Iată cine sunt firmele din asocierea câştigătoare:

  • Dumava Semnalizare a fost înfiinţată în 2007, este specializată în execuţia lucrărilor de marcaje rutiere, în livrarea şi montarea indicatoarelor rutiere şi semaforizare terestră şi suspendată. Firma, deţinută de Stelian Marius Varghida, a câştigat la finele anului 2009, în asociere cu UTI Traffic Management, un contract de aproape 5 milioane euro pentru realizarea pistelor pentru biciclişti în Capitală. Printre beneficiarii companiei se numără ASB, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Consiliul Judeţean Ilfov şi asocierea Astaldi – FCC.
  • Vesta Investment este controlată de omul de afaceri Radu Spirea şi produce echipamente de siguranţă în transporturi.
  • Primacons Group asigură servicii de inginerie şi consultanţă tehnică. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.