Sindicatele de la Iberia au intrat în a doua săptămână de grevă, după ce prima a avut loc între 18 şi 22 februarie, dar urmează o alta, între 18 şi 22 martie – ultima. Liniile aeriene spaniole Iberia au anunţat că de luni până vineri inclusiv vor fi anulate în total 1.281 de zboruri. Sindicatul piloţilor – SEPLA – s-a alăturat şi el protestelor.
Mii de angajaţi ai companiei aeriene spaniole se adună zilnic în terminalul T4 din aeroportul madrilen Barajas.
Postul public de televiziune relatează că protestul angajaţilor – îndreptat în special împotriva măsurilor de restructurare care presupun concedierea a aproximativ 20% din personal, adică 3.807 persoane – continuă fără incidente.
Mediatorul Gregorio Tudela, profesor de drept al muncii, acceptat şi de sindicate, şi de conducerea Iberia, ar putea să-şi prezinte zilele acestea decizia arbitrală – o propunere de conciliere între părţi, prezentată pe baza discuţiilor avute şi punctelor de vedere obţinute de la toate părţile implicate în acest conflict. (M.S.)