Pentru că multaşteptata Cupă Mondială la fotbal a început doar de câteva zile şi urmează a se desfăşura până pe 13 iulie, în acest număr vă aducem mai aproape Brazilia şi cele 12 stadioane care vor găzdui meciurile competiţiei. Fie că le admiraţi din fotoliu sau de la faţa locului, arenele braziliene oferă, pe lângă spectacolul întrecerilor cu balonul rotund, şi un adevărat spectacol arhitectonic.
Maracanã
Cel mai important dintre stadioanele care vor găzdui meciurile World Cup este, fără îndoială, deja celebrul Maracanã din Rio de Janeiro, pe care se va desfăşura finala. Cu o capacitate de 78.800 de locuri, poartă numele oficial de Estadio Mario Filho şi a fost construit pentru a juca rolul de arenă principală pentru Cupa Mondială din 1950, găzduind finala în care Brazilia a pierdut cu scorul de 2-1 în faţa Uruguay-ului. Deşi plătitorii de bilete la acea finală au fost în număr de 199.854 (arena fiind cea mai mare din lume din punct de vedere al capacităţii la momentul deschiderii sale), în prezent, oferă doar 78.838 locuri. Aproape neschimbat până în anii 90, stadionul a suferit o reducere a capacităţii în urma unui accident soldat cu victime, care a antrenat măsuri drastice de siguranţă. În prezent, se admit numai spectatori pe scaune.
Maracanã a fost parţial reconstruit pentru a găzdui Cupa Confederaţiilor 2013, Cupa Mondială 2014 şi ceremoniile de deschidere şi închidere ale Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de Vară 2016. Lucrările au început în 2010 şi au presupus reconstruirea completă a nivelului inferior şi instalarea unui nou acoperiş.
Meciuri:
Grupa F – Argentina – Bosnia-Herzegovina
Grupa B – Spania – Chile
Grupa H – Belgia – Rusia
Grupa E – Ecuador – Franţa
Şaisprezecime – 1C – 2D
Sfert de finală
Finala
Arena Corinthians din Sao Paulo
Construit special pentru World Cup (dar şi pentru echipa Corinthians) şi deschis chiar în acest an, stadionul are o capacitate normală de 48.000 locuri, pentru cupa mondială aceasta fiind extinsă la 62.000 locuri. Construcţia a început în 2011 şi arena a fost predată echipei pe 15 aprilie 2014, dar modificările necesare pentru găzduirea meciului inaugural al cupei au continuat până în luna mai. După Cupa Mondială, va suferi încă o serie de amenajări, pentru a se potrivi necesităţilor echipei amintite, care îşi va desfăşura aici meciurile pe teren propriu.
Meciuri:
Grupa A – Brazilia – Croaţia (meci de deschidere)
Grupa D – Uruguay – Anglia
Grupa B – Olanda – Chile
Grupa H – Republica Coreeană – Belgia
Şaisprezecime – 1F – 2E
Semi-finală
Mineirão din Belo Horizonte
Mineirão, având numele oficial Estádio Governador Magalhães Pinto, a fost deschis în 1965 şi are o capacitate de 64.000 locuri (la momentul construcţiei, aceasta era de 130.000 spectatori). Şi în acest caz, au fost nevoie de operaţiuni extinse de reconstruţie, pentru a-l pregăti pentru Cupa Mondială şi pentru a-l ridica la nivelul standardelor FIFA. Lucrările au durat trei ani şi s-au încheiat în decembrie 2012, incluzând reconstrucţia nivelului inferior, extinderea acoperişului şi remobilarea.
Meciuri:
Grupa C – Columbia – Grecia
Grupa H – Belgia – Algeria
Grupa F – Argentina – Iran
Grupa D – Costa Rica – Anglia
Şaisprezecime – 1A – 2B
Semi-finală
Estádio Nacional de Brasilia
Stadionul Naţional din Brasilia a fost deschis în 2013 şi are o capacitate de 72.700 locuri. Construcţia a început în 2010, pe locul unui vechi stadion, care a fost complet demolat. Designul a fost inspirat din lucrările arhitectului Oscar Niemeyer, faimos pentru rolul jucat în proiectarea oraşului Brasilia. Arena a fost gazda mai multor meciuri din Cupa Confederaţiilor 2013, dar şi a concertelor Beyoncé (17 septembrie 2013), Aerosmith şi Whitesnake (23 octombrie 2013). De asemenea, pe acest stadion se vor desfăşura meciuri din cadrul Jocurilor Olimpice din 2016.
Meciuri:
Grupa E – Elveţia – Ecuador
Grupa C – Columbia – Coasta de Fildeş
Grupa A – Camerun – Brazilia
Grupa G – Portugalia – Ghana
Şaisprezecime – 1E – 2F
Sfert de finală
Finala mică (pentru locul 3)
Arena Castelão din Fortaleza
Gazdă a cluburilor Ceará SC şi Fortaleza EC, stadionul a fost deschis în 1973 şi are o capacitate de 64.000 locuri. Proiectat iniţial cu un singur nivel de locuri şi două rampe laterale, în 1980 i s-a adăugat un al doilea nivel. Arena a fost acoperită în 2002 iar renovaţiile antrenate de acest fapt au redus capacitatea stadionului de la 118.000 locuri, cât avusese după lucrările din 1980, la 60.000. O altă serie de lucrări a fost demarată în 2011, pregătind stadionul pentru World Cup. Acestea au inclus reconstrucţia nivelului inferior, instalarea unui nou acoperiş şi remobilarea întregului stadion, care s-a redeschis oficial în decembrie 2012.
Meciuri:
Grupa D – Uruguay – Costa Rica
Grupa A – Brazilia – Mexic
Grupa G – Germania – Ghana
Grupa C – Grecia – Coasta de Fildeş
Şaisprezecime – 1B – 2A
Semifinală
Arena Fonte Nova din Salvador
Şi acesta este unul dintre stadioanele construite special pentru a fi unul dintre terenurile de joc ale Cupei Mondiale, fiind deschis în 2013 şi având o capacitate de 53.700 locuri. Înlocuind un vechi stadion cu acelaşi nume, demolat în 2010, a fost proiectat să îi semene şi are o extremitate deschisă pentru a oferi vedere la un lac din apropiere.
Meciuri:
Grupa B – Spania – Olanda
Grupa G – Germania – Portugalia
Grupa E – Elveţia – Franţa
Grupa F – Bosnia-Herţegovina – Iran
Şaisprezecime – 1H – 2G
Sfert de finală
Estádio Beira-Rio din Port Alegre
Lucrările la stadionul Beira-Rio au început în anii 50, dar, din cauza problemelor de finanţare, au progresat foarte încet, arena fiind deschisă abia în 1969. Bineînţeles că pentru Cupa Mondială a trecut şi el prin extinse lucrări de reamenajare, cu demolarea şi reconstrucţia nivelului inferior, construcţia unui nou exterior şi a unui nou acoperiş. Arena a fost reinaugurată în aprilie 2014, cu spectacole muzicale şi de teatru. Capacitate: 42.000 locuri.
Meciuri:
Grupa E – Franţa – Honduras
Grupa B – Australia – Olanda
Grupa H – Republica Coreeană – Algeria
Grupa F – Nigeria – Argentina
Şaisprezecime – 1G – 2H
Arena Pernambuco din Recife
Deschis în 2013, are o capacitate de 46.000 locuri. Lucrările au început în octombrie 2010 şi s-au încheiat în mai anul trecut. Arena a costat 500 milioane USD şi a fost finanţată prin intermediul unui parteneriat public-privat dintre autorităţile locale Pernambuco şi un consorţiu condus de firma de construcţii Odebrecht. Drepturile de nume au fost vândute producătorului de bere Itaipava.
Meciuri:
Grupa C – Coasta de Fildeş – Japonia
Grupa D – Italia – Costa Rica
Grupa A – Croaţia – Mexic
Grupa G – SUA – Germania
Şaisprezecime – 1F – 2E
Arena da Amazônia din Manaus
Deschisă în acest an, arena a fost construită pentru a fi gazda unora dintre meciurile de Cupă Mondială, urmând să fie ulterior terenul propriu al echipei Nacional FC. Cu o capacitate de 44.500 locuri, înlocuieşte vechiul stadion Vivaldao, care a fost principalul stadion al oraşului şi care a fost demolat în 2010. A fost proiectat de către o companie germană de arhitectură, care şi-a pus semnătura şi pe designul Arenei Commerzbank din Frankfurt şi pe cel al stadionului Narodowy din Varşovia. Stadionul ia în considerare condiţiile climatice locale, structura de oţel a acoperişului drenând apa de ploaie, vopseaua reflectă radiaţiile solare şi nenumăratele deschideri din acoperiş şi faţadă asigură o ventilaţie optimă.
Meciuri:
Grupa D – Anglia – Italia
Grupa A – Camerun – Croaţia
Grupa G – SUA – Portugalia
Grupa E – Honduras – Elveţia
Arena Pantanal din Cuiabá
Într-o situaţie similară este şi Arena Pantanal, cu o capacitate de 41.400 de locuri (pentru cupă), fiind construit pentru competiţie şi înlocuind principalul stadion al oraşului, demolat în 2010. După încheierea Cupei Mondiale, capacitatea va fi redusă la 28.000 locuri, prin demontarea părţilor superioare din ambele capete.
Meciuri:
Grupa B – Chile – Australia
Grupa H – Rusia – Republica Coreeană
Grupa F – Nigeria – Bosnia-Herţegovina
Grupa C – Japonia – Columbia
Arena das Dunas din Natal
Arena das Dunas înlocuieşte vechiul stadion Machadao, demolat în octombrie 2011. Construcţia noului stadion, care pe timpul cupei va avea o capacitate de 43.000 locuri, a progresat destul de încet, încheindu-se abia în decembrie 2013. Designul este inspirat de contururile faimoaselor dune de nisip din Natal, iar nivelul superior şi acoperişul au forma unor petale. După campionatul mondial, capacitatea se va reduce la 33.000 locuri.
Meciuri:
Grupa A – Mexic – Camerun
Grupa G – Ghana – SUA
Grupa C – Japonia – Grecia
Grupa D – Italia – Uruguay
Arena da Baixada din Curitiba
Cunoscută şi sub numele de Arena CAP, a fost deschisă în 1999 şi a fost considerată a fi unul dintre cele mai moderne stadioane din America Latină la momentul respectiv. Deşi relativ nou, stadionul a trebuit să treacă printr-unele renovări pentru a se putea ridica la standardele FIFA. Şi în acest caz au apărut întârzieri şi, deşi fusese planificată a se deschide în vara anului trecut, arena a fost gata abia în mai 2014. Capacitate în timpul Cupei: 41.500 locuri.
Meciuri:
Grupa F – Iran – Nigeria
Grupa E – Honduras – Ecuador
Grupa B – Australia – Spania
Grupa H – Algeria – Rusia
Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro