Subvenționarea transportului elevilor, prelungită până în 2023

Guvernul a prelungit, în ședința de luni, subvenționarea transportului elevilor spre și dinspre unitățile de învățământ, prin decontarea abonamentelor emise acestora, până în anul 2023.

Astfel, Executivul a modificat, printr-o hotărâre, articolul 4 din HG 863/2016 pentru aprobarea Metodologiei de calcul şi stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport prevăzut la alin. (3) al art. 84 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.  

Aceste tarife maxime se actualizează, la începutul fiecărui an școlar, cu rata medie anuală a inflației comunicată de Institutul Național de Statistică.

Potrivit art. 4 din HG 863/2016, tariful prevăzut în anexa nr. 2 era valabil până la data de 1 septembrie 2019.

“Pe lângă efectele pozitive, la nivel de individ, această măsură va contribui la reducerea abandonului școlar și a excluziunii sociale”, precizează Ministerul Educației.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.