În noua stagiune 2014-2015, Teatrul Excelsior pornește la drum cu o tolbă plină de proiecte și gata de ieșirea în marea lume a festivalurilor. Noul director al instituţiei, Adrian Găzdaru, propune în această toamnă două premiere cu totul speciale.
Cea dintâi, “Kiki și Bozo”, un text sensibil și plin de poezie, scris de Andreea Vălean, este regizată de Peter Kerek și, a intrat deja în repetiții. Peter Kerek a gândit acest spectacol cu două distribuții, în care îi veți descoperi pe tinerii și talentații actori Raluca Botez, Ștefania Dumitru, Lari Cosmin Giorgescu, Dan Clucinschi, Ion Bechet și Alexandru Mike Gheorghiu.
“Kiki și Bozo” are parte și de un scenograf de excepție: Iuliana Vîlsan.
Cea de-a doua premieră va fi „Momo sau strania poveste despre hoții de timp și copilul care le-a înapoiat oamenilor timpul furat”. Este o invitație în lumea fantastică a lui Momo, un personaj fabulos creat de Michael Ende.
În acest basm-roman, Momo, o fetiță care încearcă să salveze lumea, îi are ca parteneri pe Casiopeea, o ciudată broască țestoasă, și pe maestrul Hora. Dramatizarea este realizată de Lenuș Teodora Moraru, care semnează și regia acestui spectacol.
Dincolo de cele două premiere, Teatrul Excelsior este invitat la 5 festivaluri de gen. Chiar cu o zi înainte de începerea noului an școlar, mai exact pe 14 septembrie, la ora 17.00, va fi prezent la cea de-a patra ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii „Așchiuță”, de la Pitești, cu spectacolul-fenomen „Cocoșelul neascultător”, care se joacă aproape fără întrerupere de peste patru decenii.
„Nu puteam lipsi de la cea de-a doua ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii “Arcadia”, de la Oradea, vineri, 26 septembrie, ora 10.00, când îi vom încânta pe cei mici, dar și pe cei mari cu basmul lui Ioan Slavici, „Zâna Zorilor”, rescris la timpul prezent cu umor și ironie de Ilinca Stihi, care este și autoarea regiei.
Apoi, vom fi prezenți în Festivalul „Bucharest Comedy Week”, organizat de ARCUB, duminică, 28 septembrie, la ora 11.00, cu spectacolul de mare succes „Magia Copilăriei”, scris și regizat de actorul Stelian Milu”, anunţă reprezentanţii teatrului.
Primul matineu duminical din noua stagiune, programat în 21 septembrie, la ora 11.00, îi așteaptă pe prichindei, dar și pe părinții lor, la întâlnirea cu “Degețica”, după Andersen, dramatizare și regie Aurel Mitran.
Și luna octombrie găsește Teatrul Excelsior în periplu festivalier: chiar pe 1 octombrie intră în competiția prestigiosului Festival Internațional de Teatru pentru Copii „Ion Creangă”, „100, 1000, 1.000.000 de povești” cu fermecătorul spectacol “Hainele cele noi ale Prințului”, după două povești de Andersen, regizat de Ilinca Stihi.
Iar, pe 19 octombrie, ajunge la Festivalul de Teatru și Arte Performative „Drumul Sării” de la Turda, cu peripețiile Marelui Vrăjitor și ale Ucenicului său din spectacolul „Magia Copilăriei”.
Un început de stagiune plin de dinamism, surprize, noutăți și cu o casă a poveștilor fără sfârșit, deschisă copiilor de orice vârstă, doar la Teatrul Excelsior. (M.S.)
Foto: Teatrul Excelsior