CFR Călători apelează la spiritul civic al pasagerilor să semnaleze, la tel. 0800.88.44.44 – apelabil gratuit din rețeaua Telekom România -, cazuri de ilegalitate în tren, pentru a susține campania Planului sectorial de acțiune privind implementarea Strategiei Naționale Anticorupție 2012-2015 (SNA), în scopul îmbunătăţirii calităţii serviciilor feroviare pe termen mediu şi lung, precum și descurajarea călătoriilor fără bilet pe calea ferată.
„Este necesar să conștientizăm că fiecare persoană plătitoare de taxe participă la subvenționarea transportului de călători cu trenul, iar un efort comun aduce beneficii pentru realizarea unor călătorii civilizate”, precizează reprezentanţii companiei.
CFR Călători acordă o atenție sporită acțiunilor din cadrul campaniei de îmbunătățire a calității călătoriei cu trenul, un aspect important reprezentându-l atitudinea personalului feroviar față de călători și a modului în care îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu angajaţii din funcţii comerciale şi de control, se arată în comunicatul remis redacţiei.
În anul 2014 au fost aplicate aproximativ 500 de sancțiuni personalului de tren și au fost identificați peste 340.000 de pasageri fără bilet, cărora le-au fost eliberate în tren legitimațiile de călătorie.
„Ca urmare a rezultatelor încurajatoare ale acestor acțiuni de control întreprinse împreună cu echipe ale Poliției Transporturi Feroviare, din această toamnă a fost prelungit Protocolul de Cooperare convenit între Ministerul Administraţiei şi Internelor/Poliția Transporturi Feroviare şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii/CFR Călători. Astfel, personalul CFR Călători beneficiează în continuare de sprijinul reprezentanţilor Poliției TF”, se mai arată în comunicat.
CFR Călători încurajează persoanele care folosesc în mod repetat trenul, elevii și studenții care călătoresc zilnic spre/dinspre instituțiile de învățământ, să își achiziționeze abonamente ce oferă reduceri foarte avantajoase (75% REDUCERI la abonamentele pentru elevi și studenți).
„Menţionăm că acţiunile din cadrul campaniei de combatere a călătoriei fără bilet vor continua şi în perioada următoare în toate trenurile de pasageri, la nivelul întregii rețele feroviare, în special în zonele generatoare de fluxuri importante de trafic”, mai precizează CFR Călători. (M.S.)