O bună parte din Centrul Economic Bucovina-Suceava (CEBS) – inaugurat în noiembrie 2006 dar cu majoritatea spaţiilor nefolosite până în prezent – va fi transformată în terminal internaţional pentru Aeroportul Suceava, urmând ca actualul terminal, de 1.000 mp, să fie utilizat doar pentru cursele interne, charter sau VIP, a anunţat ieri preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, într-o conferinţă de presă chiar în incinta CEBS.
Pavilionul expoziţional al CEBS, în suprafaţă desfăşurată de circa 4.500 mp, va fi amenajat ca terminal pentru plecări. La parter vor fi amplasate ghişeele companiilor aeriene, zona de check-in, filtrul de securitate, la primul etaj va fi o zonă de magazine duty free, cafenele şi restaurante iar la al doilea etaj vor fi birourile companiilor aeriene şi birouri administrative ale aeroportului.
Două din cele 8 pavilioane ale parcului industrial vor fi amenajate ca terminal de sosiri iar alte două pavilioane, ca terminal cargo.
Cătălin Nechifor a explicat că din actualul pavilion expoziţional se va amenaja, la primul etaj, o structură pentru plecări cu cel puţin două porţi, prin structură de burduf, urmând ca pasagerii să fie coborâţi spre autobuz, de unde, pe o cale de acces securizată cu gard, pe o lungime de 300 de metri, vor fi conduşi până la platforma unde sunt avioanele.
Şeful CJ Suceava a mai anunţat că modernizarea aeroportului este realizată 94% şi se va încheia în 25 octombrie, iar “anul viitor vom avea un terminal nou”.
CEBS se află în proprietatea CJ Suceava dar urmează să se decidă dacă lucrările de amenajare vor fi făcute din bugetul CJ sau prin concesionare unui operator care să amenajeze o bază aeriană proprie, în urma unei licitaţii internaţionale.
“Odată cu încheierea lucrărilor la aeroport, în 25 octombrie, vom demara şi această procedură”, a precizat Nechifor.
“Suntem încă în situaţia în care, anul viitor, să avem sub 200.000 de pasageri pe an şi să putem finanţa legal. De asta anul viitor va trebui să construim ce ne propunem, pentru că anul viitor nu vom avea 200.000 de pasageri”, a adăugat el.
Nechifor a explicat graba: “Dacă se trece peste acest număr de pasageri, orice subvenţie alocată de CJ Suceava aeroportului se va considera ajutor de stat”.
Şeful CJ Suceava a mai spus că din 20 septembrie, noul turn de control al aeroportului va fi pus la dispoziţia ROMATSA pentru instalarea echipamentelor, urmând să fie montat sistemul de aterizare ILS, de categoria a doua, care furnizează informaţii până la înălţimea de 15 metri deasupra pragului pistei sau chiar mai puţin, precum şi, în premieră pentru un aeroport din România, o unitate de aterizare pe baza GPS.
CEBS, salvat
CEBS a fost inaugurat în noiembrie 2006, pe circa 5 hectare, din care 6.574 mp suprafaţă construită.
Investiţia a costat 5 milioane de euro, din care circa 3,2 milioane de euro a reprezentat contribuţia UE prin PHARE, 1,2 milioane de euro – contribuţia Guvernului României şi iar 655.000 de euro – a CJ Suceava, care a pus la dispoziţie terenul de 13,75 hectare, aflat în imediata apropiere a aeroportului Suceava.
În cadrul acestuia, Centrul expoziţional are o suprafaţă construită de 1.950 mp, cele 8 clădiri ale parcului industrial au fiecare 523 mp iar incubatorul de afaceri are 440 mp.
Cum însă majoritatea spaţiilor sunt şi în prezent nefolosite, Centrul expoziţional şi 4 din cele 8 pavilioane din parcul industrial vor fi transferate Aeroportului Suceava, restul de pavilioane şi incubatorul de afaceri rămânând în proprietatea şi administrarea CJ Suceava.
Aeroportul Suceava este închis de la mijlocul lui ianuarie 2014, pentru modernizare.
Magda SEVERIN
Sursă foto: www.aeroportsuceava.ro