Traficul pe Aeroportul Timişoara a crescut cu 39% în august

Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara a înregistrat în august un trafic de aproape 70.000 de pasageri, cu 39% mai mare decât în aceeaşi lună din 2013. Până în august, traficul lunar se poziţiona sub cel din perioada similară a anului trecut, deoarece compania Carpatair încă opera un număr mare de pasageri şi de aeronave. Din ianuarie însă, Carpatair a intrat în insolvenţă şi şi-a suspendat toate zborurile de la şi spre Timişoara şi din întreaga ţară.

Traficul mărit de din august se datorează şi curselor de vacanţă, dar toate companiile aeriene care operează aici au înregistrat un număr mai mare de pasageri faţă de luna august a anului precedent, informează reprezentanţii aeroportului.

În luna august s-a înregistrat şi un vârf de trafic, fiind luna cu cei mai mulţi pasageri din acest an. 

Trafic comparativ 2013-2014

Trafic pasageri

2013

2014

%

Luna august 49.864 69.257 +39%
Ianuarie-august 508.555 469.382 – 7,7%

“Suntem convinşi că din această toamnă traficul va creşte treptat şi datorită noilor destinaţii care vor fi operate începând din noiembrie. Este vorba despre 5 destinaţii spre Italia (Torino şi Bari), Germania (Frankfurt şi Memmingen), Belgia (Bruxelles), astfel încât pentru întreg anul 2014 să înregistrăm o creştere faţă de anul precedent”, a declarat Daniel Idolu, directorul Aeroportului Timişoara. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.