O statuie de bronz infatisandu-l pe Imparatul Traian nud, cu Lupoaica in brate, a fost dezvelita, duminica, de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, pe treptele exterioare ale Muzeului National de Istorie (MNIR). Montata acolo inca din noiembrie anul trecut si acoperita cu o folie, Oprescu a asteptat ziua de depunere a candidaturii pentru un nou mandat ca sa verniseze monumentul. Daca toti s-au gandit la conotatia electorala pentru alegerea momentului – insusi edilul precizand ca „Sa stiti ca e Imparatul Traian, nu Traian…) -, sculptura socheaza prin hidosenia ei, iar Oprescu si-a facut de fapt un deserviciu. Directorul MNIR, Ernest Oberlander Tarnoveanu, ia statuia ca pe “un cadou” de la Primarie, care “nu va sta multa vreme aici”. In schimb, Mihai Oroveanu, presedintele Comisiei Monumentelor de For Public, cel care a avizat amplasamentul, sustine ca monumentul “este o lucrare foarte frumoasa si sta acolo foarte bine”.
Directorul MNIR spune ca “sculptura este controversata”. “Unii o considera monstruoasa, altii, ridicola. Este foarte greu sa ii aduci pe toti la un numitor comun cand vine vorba de arta contemporana”, este de parere Tarnoveanu.
Din contra, directorul Muzeului National de Arta Contemporana apreciaza ca “este o lucrare foarte moderna, a unuia dintre cei mai buni sculptori ai nostri, de un profesionalism impecabil”. „Cred ca oamenii astia l-ar refuza si pe Brancusi in zilele noastre”, opineaza Oroveanu, apreciind totodata ca in Romania nu exista, in general, un exercitiu in a aprecia sculptura de calitate, dovada stand mai multe lucrari din spatiul public.
Opera a sculptorului Vasile Gorduz (1931 – 2008), lucrarea a costat 200.000 de lei, are 2,15 metri si e turnata in bronz (masa totala 500 kg). Artistul a murit cu un an inainte ca Oprescu sa vrea statuia montata in spatiu public. Sculptorul a lasat macheta in ipsos in custodia Galeriilor Artmarkt SRL si a fost transpusa in bronz de artistul plastic Ioan Bolborea – autorul grupului statuar „Caruta cu paiate”/„Caragialiana” de pe esplanada Teatrului National Bucuresti.
200.000 lei pentru o turnare in bronz
La un an de la moartea lui Vasile Gorduz, Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic, din cadrul Primariei Capitalei, a prevazut in bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2009 suma de 200.000 lei pentru transpunerea in bronz a monumentului “Imparatul Traian”. Statuia a fost terminata doi ani mai tarziu si instalata in fata MNIR, legal, cu toate avizele necesare, inclusiv al Comisiei Monumentelor de For Public a Ministerului Culturii, pastorit de Oroveanu.
„Amplasarea a fost realizata de SC MB Studio SRL, conform Avizului favorabil nr. 368/ M/2010 a MCPN. (…) Realizarea statuii Imparatului Traian in material definitiv bronz s-a incheiat la initiativa Primariei Capitalei si la recomandarea academicianului Razvan Theodorescu, iar amplasarea acesteia pe Calea Victoriei face parte dintr-o operatiune ampla de amenajare a spatiilor publice, din cadrul programului “Calea Victoriei-traseu cultural””, precizeaza Primaria Capitalei, intr-un comunicat.
Miscare electorala
Cat despre aprecierile lui Sorin Oprescu, acestea sunt maxime: “Vreau sa aduc multumirile mele speciale sotiei maestrului Gorduz, doamna Silvia Radu, maestrului Ioan Bolborea si conducerii Muzeului National de Istorie, pentru sprijinul acordat in realizarea acestui proiect. M-am preocupat de la inceputul acestui mandat de Primar General de reabilitarea Centrului Istoric al Bucurestiului si de cresterea atractivitatii, dar si a potentialului turistic al acestei zone din orasul pe care il iubim si-l respectam cu totii. Dupa ce am castigat, impreuna cu colegii mei, batalia cu infrastructura strazilor din zona, a inceput sa ne preocupe elementul cultural arhitectural dedicat ariei in care ne aflam astazi. Incepand de aici, din zona impunatoarelor cladiri istorice ale Palatului CEC si Muzeului National de Istorie, pana la iesirea din capatul strazii Lipscani, la Piata Roma, unde am readus impreuna statuia Lupoaicei, la Pasajul Latin, care leaga aceasta parte a Centrului Vechi cu cealalta parte, dinspre biserica Sf. Gheorghe si Piata Decebal, am gandit si iata ca am realizat impreuna o serie intreaga de elemente artistice simbolice ale istoriei neamului romanesc. Astazi, cand mi-am exprimat optiunea de a intra in cursa electorala, ar trebui, ca si candidat pentru un nou mandat la Primaria Generala a Bucurestiului, sa va vorbesc mai mult despre proiectele pe care le am in vedere. Nu o sa o fac, o sa avem timp si pentru asta. Felul meu de a fi este de a spune “am facut”, nu de a spune “am de gand sa fac”, a spus Oprescu.
Oprescu Optimus Princeps
La randul sau, academicianul Razvan Theodorescu a aratat importanta simbolisticii monumentului Imparatului Traian, care realizeaza “intalnirea intre latinitate si crestinism, cei doi piloni ai poporului roman”. “Vom avea, de-acum, pe treptele Muzeului National de Istorie, un simbol al natiunii noastre. Metafora aceasta il reprezinta pe cel mai longeviv imparat roman, pe cel mai iubit imparat roman, pe Optimus Princeps, care in romana inseamna “fruntasul cel mai bun”. Eu va urez, domnule Primar General, sa fiti un Optimus Princeps al Bucurestiului inca o data”, a declarat Theodorescu.
„Statuia Imparatului Traian reprezinta o opera de arta majora, in care simbolismul specific creatiei lui Vasile Gorduz imbina statuia de viziune antica, austera, radiind puternicul chip al Imparatului Traian de origine hispanica cu ofranda “Lupa capitolina”. Prin aceasta mixare plastica, autorul sugereaza simbioza daco-latina care a dat nastere poporului roman. Contractul de servicii artistice s-a incheiat conform art. 122 lit.(b) din OUG nr. 34/2006, fiind invitati la negociere artisti plastici cu experienta in domeniu”, mai precizeaza comunicatul PMB.
Magda SEVERIN