Transportul schiurilor, gratuit în trenurile CFR Călători

CFR Călători le amintește pasagerilor care merg în această perioadă cu trenul spre pârtiile de schi că echipamentul specific sporturilor de iarnă se poate transporta gratuit la vagoanele de clasa a 2-a, ca bagaj de mână (o pereche de schiuri / un snowboard de persoană).

sursă foto: CFR Călători

Acest lucru se face însă în limita spaţiului disponibil bagajelor de mână și în condițiile în care acestea nu îi incomodează pe ceilalți călători.

În privința biletelor de călătorie, CFR Călători le recomandă Biletul de weekend celor care merg cu trenul la final de săptămână în stațiunile montane. Acesta oferă reduceri de la 15% până la 35% pe orice rută tur – retur, cu orice tip de tren, la clasa 1 sau clasa a 2-a (vagon clasă sau cuşetă), în funcţie de numărul weekend-urilor alese dintr-o lună (2, 3 sau 4), condiția fiind ca ruta să fie aceeași. 

De exemplu, cu Biletul de weekend, preţurile* aferente unei călătorii (la același rang de tren și pe aceeași rută), la clasa a 2-a, din cele 4 weekenduri (dus-întors) sunt:

  • București – Brașov: 32,95 lei / sens / călătorie în loc de 48,60 lei cât ar fi tariful standard la tren Interregio,
  • București – Brașov: 16,60 lei, în loc de 25,00 lei tariful standard la tren Regio Expres,
  • București – Predeal: 27,04 lei, în loc de 39,50 lei la tariful standard la tren Interregio,
  • București – Predeal: 12,90 lei, în loc de 19,30 lei la tariful standard la tren Regio Expres,
  • Brașov – Miercurea Ciuc: 20,80 lei, în loc de 29,90 lei la tariful standard la tren Interregio,
  • Suceava – Vatra Dornei Băi hc: 23,92 lei, în loc  de 34,70 lei la tariful standard la tren Interregio. 

*Toate prețurile menţionate includ şi tariful de rezervare a locului, în valoare de 3,90 lei la tren Interregio și 1 leu la tren Regio Expres. La această ofertă, procurarea tichetului de rezervare a locului la vagoanele de clasa 1 și a 2-a este opțională.

Achiziţionarea acestui tip de bilet se poate face numai de la casele de bilete cu emitere în sistem Xsell din gări şi agenţii de voiaj CFR. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.