CFR Călători va anulat, în perioada 31 august + 30 septembrie, două trenuri între Cluj Napoca – Oradea şi retur, iar în 4 septembrie, alte două trenuri între Galaţi – Târgu Mureş. Măsura este necesară pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară.
Astfel, în perioada 31 august – 30 septembrie au loc lucrări în staţia Ciucea, motiv pentru care vor fi anulate trenurile IR 1937 şi IR 1938, care circulă în relaţia Cluj Napoca – Oradea şi retur.
În data de 4 septembrie vor fi efectuate lucrări între HM Lunca de Sus şi HM Lunca de Mijloc, astfel că vor fi anulate:
– trenul IR 1870/-1, în relaţia Galaţi – Ghimeş – Siculeni – Târgu Mureş;
– trenul IR 1871/-2, în relaţia Siculeni – Ghimeş – Galaţi (pe distanţa Târgu Mureş – Siculeni circulă trenul IR 1646).
Călătorii sunt sfătuiâi ca, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre circulaţia trenurilor în staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la numărul de telefon 021/9521 pentru trafic intern sau pot accesa www.cfrcalatori.ro. (M.S.)