Vânzări şi încasări mai mari la RATB, în prima săptămână de la introducerea noilor măsuri

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) mulţumeşte publicului călător “pentru înţelegerea şi cooperarea pe care le-a dovedit în prima săptămână de aplicare a măsurilor pentru creşterea calităţii serviciilor de transport public”.

Din primele date obţinute, rezultă că un număr mare de călători a răspuns apelului RATB,valoarea titlurilor vândute luni, 15 februarie 2016 (în prima zi de aplicare a măsurilor) fiind de1.087.639,32 lei, faţă de 622.348,03 lei, cât s-a încasat într-o zi similară, luni, 1 februarie 2016, creşterea reprezentând aproximativ 43%.

Şi numărul validărilor de titluri de călătorie a crescut, dar cu numai 15.069 călătorii (7%), luni 15 februarie, 2016, fiind înregistrate 213.123 călătorii validate, faţă de luni, 1 februarie 2016, când numărul acestora a fost de 198.054.

De aceea, RATB reînnoieşte apelul adresat călătorilor care deţin abonamente ca aceştia să valideze fiecare călătorie în sistemul automat de taxare, acest lucru permiţând o analiză cât mai completă a cererii de transport şi alocarea de resurse în funcţie de acest indicator.

Aproximativ 60% din încasările RATB provin din cumpărarea de abonamente lunare, ceea ce dovedeşte ponderea pe care aceste titluri de călătorie ar avea-o în stabilirea traseelor şi numărului de vehicule.

De asemenea, RATB mulţumeşte Municipalităţii Capitalei, Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public, Jandarmeriei şi Poliţiei Locale a municipiului Bucureşti pentru sprijinul acordat în aplicarea acestor măsuri.

RATB a înregistrat anul trecut o medie anuală de 165.000 de călătorii validate pe zi, în timp ce vehiculele Regiei asigură circa două milioane de călătorii pe zi.

Începând cu data de 15 februarie, RATB a demarat aplicarea unor măsuri prin care să poată stabili cu exactitate, şi nu pe bază de estimări, numărul călătorilor care utilizează fiecare linie şi mijloc de transport.

 Astfel, în urma unei perioade de cercetare, în care călătorii se vor adapta noilor proceduri, RATB speră să poată asigura o mai bună ritmicitate şi un program de transport în funcţie de necesarul de călători de pe fiecare linie, în diferitele zone ale Capitalei.

Menţionăm că această măsură face parte dintr-un pachet mai larg, care include colaborarea cu Poliţia locală a sectoarelor Capitalei, prin care RATB intenţionează să eficientizeze sistemul de transport şi să crească, astfel, nivelul calităţii serviciilor oferite, precum şi încrederea şi coeziunea comunităţii bucureştene.

RATB urmăreşte fidelizarea publicului călător şi conştientizarea lui asupra faptului că gradul de civilizaţie din mijloacele de transport în comun depinde în primul rând de respectul fiecăruia, precum şi de reducerea fraudelor şi a vandalismelor. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai Pâlşu

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.