UPDATE! Zboruri anulate şi întârzieri la Otopeni şi Băneasa. Aeroportul Timişoara, închis

Trei curse aeriene pe rutele Bucureşti-Roma, Bucureşti-Timişoara-Bucureşti şi Bucureşti-Iaşi au fost anulate astăzi iar mai multe zboruri au întârzieri între 30 de minute şi două ore la Otopeni şi Băneasa, din cauza operaţiunilor de degivrare şi deszăpezire. Aeroportul Timişoara a fost închis până după ora 13.00, din cauza viscolului.

UPDATE: Aeroportul Timişoara a fost redeschis.

Wizz Air a anulat cursa 63141/63142 Bucureşti – Roma – Bucureşti.

Tarom a anulat cursa 601/602 Bucureşti – Timişoara – Bucureşti, după ce Aeroportul Timişoara a fost închis. Pasagerii au beneficiat de asistenţă conform Regulamentului EC261/2004. Opt dintre ei au fost protejati pe cursa ROT 607, ce va decola la ora 17.40,  iar restul au ales să călătorească în altă zi.

De asemenea, cursa 701 Bucureşti – Iaşi nu a decolat la ora estimată (08.00), deoarece Aeroportul Iaşi este închis operării.

Pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa „Aurel Vlaicu”, traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă, cu ninsoare abundenă, vânt puternic şi rafale care aduc zăpada la sol.

“Unele zboruri pot înregistra întârzieri care, în general, sunt cuprinse între 30 şi 120 de minute, determinate de necesitatea degivrării aeronavelor şi de operaţiunile de deszăpezire”, anunţă Compania Naţională Aeoporturi Bucureşti (CNAB), într-un comunicat remis redacţiei.

Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii, pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime şi sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene.

Compania TAROM le stă la dispoziţie pasagerilor în agentiile sale sau prin call center:

Luni-Vineri: 08:00 – 20:00 / Sâmbătă: 09:00 – 14:00

9361 (valabil pentru apeluri din Bucureşti)

021.204.64.64

021.303.44.00

021.303.44.44

Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor la Otopeni, la www.bucharestairports.ro.

Capitala şi judeţul Ilfov se află sub avertizare Cod Galben de ninsoare, viscol şi polei până la ora 18.00.

Aeroportul Timişoara a fost închis până după ora 13.00, după ce o cursă de la Charleroi (Bruxelles), cu 143 pasageri, programată să aterizeze aseară, a fost deviată la Aeroportul Cluj iar în această dimienaţă au fost anulate 6 zboruri, din cauza rafalelor de vânt de 70 km/h.

Vântul de mare intensitate în rafale, care bate transversal pe pistă, cu peste 70 de km/oră a făcut ca aterizarea sau decolarea programată a aeronavelor să devină extrem de dificilă.  Astfel, au fost afectate cursele cu decolare în această dimineaţă: W6 3531 către Dortmund (145 pasageri) şi LH 1663 către  Munchen (76 de pasageri), care nu au putut decola spre destinaţii şi aşteaptă la Timişoara ameliorarea conditiilor meteo (in mod deosebit reducerea intensitatii vântului)”, anunţă reprezentanţii Aeroportului Timişoara.

În afară de cursa RO 601 de la Bucureşti şi cursa RO 602 spre Bucureşti, au mai fost anulate zborurile W6 3501 şi W6 3502 către şi dinspre Londra şi W6 3551/W6 3552 către şi dinspre Bergamo.

Pe tot parcursul nopţii şi dimineţii s-a intervenit pentru curăţarea pistei şi a căilor de rulare, cu utilajele din dotarea aeroportului, cu materiale antiderapante şi antigivrante.

Conducerea Aeroportului Timişoara estimează că după ora 13.00, când intensitatea vântului se va reduce semnificativ, vor fi create condiţii pentru reluarea traficului. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.