2020 va fi, în transportul public de călători din România, anul autobuzelor ecologice – electrice sau hibride. Ceea ce părea un vis pentru români a devenit deja realitate în Cluj-Napoca și este pe cale să se împlinească în toate orașele mari și chiar mai mici ale țării.
Fie că sunt achiziționate prin intermediul Ministerului Dezvoltării, fie direct de autoritățile locale, este un început de revoluție în domeniu.
La pachet cu autobuzele electrice sunt contractate 128 de stații de încărcare lentă si 37 de stații de încărcare rapidă.
Fonduri nerambursabile pentru 175 de autobuze electrice
Ministerul Dezvoltării Regionale a lansat, la începutul anului, licitațiile pentru 175 autobuze electrice și stațiile de încărcare aferente, în valoare totală de circa 500 de milioane lei, fără TVA. În plus, câteva primării au deschis pe cont propriu proceduri de achiziție, astfel că sunt în desfășurare licitații de circa 1 miliard de lei.
Astfel, vor avea transport de călători cu autobuze electrice Constanța (41 de vehicule), Suceava (5 autobuze de capacitate mică, licitație câștigată de Anadolu Automobil Rom), Brașov (32), Timișoara (44), Alba Iulia (13), Zalău (20), Buzău (9), Ploiești (9), Lugoj (9), Slobozia (7), Brăila (11), Focșani (20), Baia Mare (9) și, evident, Capitala, cu o comandă generoasă, de 130 de autobuze hibrid și 100 electrice, cu o rețea de stații de încărcare lentă și rapidă.
Cluj-Napoca are deja în circulație vehiculele
Cluj-Napoca este primul oraș care a introdus autobuzele electrice. Contractul a fost semnat de Primărie în august 2017, cu Solaris Bus & Coach, pentru 41 de astfel de vehicule. Primele au fost livrate în iunie 2018, iar ultimele, în iulie anul acesta.
Modelul cumpărat este Solaris Urbino 12, la preț de circa 2,4 milioane de lei, cu TVA, având o perioadă de garanție de 5 ani sau 500.000 km.
La capitolul dotări, enumerăm:
- capacitate totală de transport de 78 de călători, din care 27 de locuri pe scaune și 51 de locuri în picioare
- 3 uși duble (cu câte 2 foi fiecare) cu sistem anti-strivire a călătorilor
- autonomie de 105 km pentru baterii noi, cu capacitate de 200 kWh tip Solaris High Energy (lithium-iron-phosphate – LiFe PO4)
- puterea motorului electric este de 160 kW (218 CP)
- podea complet coborâtă
- rampă pentru fotoliile rulante ale persoanelor cu dizabilități
- sistem de frânare dotat cu ABS, EBS, ESR
- sistem de încălzire în sezonul rece și de aer condiționat pentru sezonul cald
- ventilație naturală prin geamurile batante
- sistem de iluminare interioară a salonului cu lămpi de tip LED
- afișaje de traseu exterioare cu LED-uri (față, lateral și spate)
- un indicator vizual interior de stații cu LED-uri și monitor tip LCD pentru anunțuri publicitare
- anunțarea vocală a stațiilor în salon, stație de amplificare, Radio-CD și microfon
- internet gratuit WI-FI pentru călători
- sistem de supraveghere video în interior și exterior, sistem de numărare a călătorilor transportați, sistem de ticketing, computer de bord pentru gestiune și management al traficului (CGMT), sistem informatic de gestiune și diagnosticare electronică prin rețea CAN (SIDGE), sistem de urmărire prin GPS a vehiculului, comunicare prin voce între șofer și dispeceratul central prin rețeaua GSM
- informațiile din computerul de bord al autovehiculului se descarcă într-un server care gestionează baza de date și generează rapoarte specifice (cu privire la numărul de km parcurși, consumurile de energie, numărul de pasageri transportați etc.)
- pentru urcare sau coborâre, se deschid doar ușile pentru care călătorii apasă butonul de comandă din dreptul fiecărei uși din exterior sau din interior; persoanele care se deplasează în scaun cu rotile sau mămicile cu landouri pentru copii apasă un buton special, iar șoferul coboară să manevreze rampa de acces și să asiste persoana să urce sau să coboare în siguranță.
130 de autobuze Citaro Hybrid, la București
Primăria Capitalei a semnat, în august anul acesta, contractul pentru achiziționarea, din fonduri europene, a 130 de autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid, fabricate în Germania, în valoare totală de 195,3 milioane de lei, fără TVA. Primul autobuz vor fi adus în luna mai 2020, pentru omologare, iar livrarea celorlalte se va întinde pe o perioadă de 8 luni, astfel: timp de 6 luni, câte 20 de autobuze lunar, ultimele 9 unități urmând a fi recepționate în ianuarie 2021. Garanția de care dispun autobuzele Citaro Hybrid este de tip Full Warranty (8 ani sau 480.000 de km).
Autobuzele au o capacitate de până la 100 de pasageri (27 așezați și 65 în picioare) și următoarele dimensiuni: lungime de 12 metri, lățime de 2,5, înălțime de 3,1, lățime uși de acces de 1,25 și o înălțime la urcare pentru toate ușile de 0,32 m. Autobuzele vor fi echipate cu sisteme ABS, ASR (sistem de protecție anti-patinare) și ESP (program electronic de stabilitate).
Tehnologia hibridă ce echipează aceste autobuze face ca motorul electric, dispus între motorul termic și transmisia automată, să funcționeze atât ca agregat de antrenare a roților cât și ca generator de energie atunci când autobuzul frânează, energie care este la rândul ei este stocată spre a fi folosită la punerea în mișcare a autovehiculului.
Astfel, energia generată din frânare, pierdută în cazul autobuzelor convenționale, este folosită la pornirile de pe loc constante, generate atât de plecările din stațiile STB, cât și de traficul urban aglomerat. Această calitate duce la o reducere semnificativă a noxelor emise, cât și a consumului de carburant.
În scopul măririi aportului adus de tehnologia hibridă, au fost adăugate un sistem de virare tip „Intelligent Eco Steering”, care, spre deosebire de cel clasic, folosește energie doar în momentele în care conducătorul autobuzului schimbă poziția volanului, precum și o punte motoare construită din materiale ușoare, silențioasă, cu zgomot de rulare redus, ce folosește pentru lubrifiere un mix de ulei mineral și sintetic, pentru o mentenanță cât mai redusă.
11 Citaro la Sinaia
Tot Citaro Hybrid a ales și Primăria Sinaia. Contractul pentru 11 astfel de autobuze (opt Citaro K, cu lungimea de 9-11 m, cu trei uși, și trei autobuze de 12-13 m, cu 2 uși) fiind a semnat la sfârșitul lunii noiembrie, prin proiectul Eco-Bus, derulat cu fonduri europene. Valoarea investiției este de 16,11 milioane de lei. Finanțarea a fost aprobată în luna aprilie a acestui an, iar programul va permite înlocuirea întregului parc de transport public local cu autobuze hibrid.
Vehiculele sunt dotate cu cameră video, internet wireless, sistem GPS în computerul de bord, sistem e-ticketing și rampă pentru persoanele cu dizabilități. Totodată, în stațiile de autobuz vor fi montate 18 panouri cu mesaje pentru informarea în timp real a călătorilor asupra timpului de sosire a autobuzelor.
20 de autobuze hibrid și la Brașov
Primăria Brașov a lansat, în afară de licitația pentru 32 de autobuze electrice în valoare estimată de 75,6 milioane lei, fără TVA, procedurile pentru achiziționarea a 20 de autobuze hibrid-electrice, cu lungime 18 metri. Valoarea estimată a contractului este de circa 50 milioane de lei, fără TVA. Banii provin 85% din fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Administrației Fondului de Mediu.