Proiect de OUG pentru modificarea legilor 92/2007 și 328/2018

Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică proiectul unei ordonanțe de urgență (OUG) pentru modificarea și completarea Legii nr. 92/2007 și a Legii nr. 328/2018.

foto: Jean-Mihai Pâlșu

Iată o scurtă descriere a reglementării, prezentată de Ministerul Transporturilor:

“Prin proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului se propune eliminarea transportului rutier judeţean de călători din sfera serviciilor publice, situaţie în care acesta se desfăşoară în regim comercial, cu respectarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 1, alin (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aceasta constituie cadrul general pentru organizarea şi efectuarea traporturilor rutiere de mărfuri şi persoane pe teritoriul României, precum şi a activităţilor conexe acestora, în condiţii de siguranţă şi de calitate, cu respectarea principiilor liberei concurenţe, garantarea accesului liber şi nediscriminatoriu la piaţa transportului rutier, protecţia mediului înconjurător, a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice şi pentru satisfacerea necesităţilor economiei naţionale şi a nevoilor de apărare.

Sub aspectul legislaţiei Uniunii Europene, OG nr. 27/2011 asigură cadrul legal pentru aplicarea directă a prevederilor:

– Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului,

– Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa transportului rutier internaţional de mărfuri;

– Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006, denumite în continuare Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, respectiv Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009.

În această situaţie, în raport cu obiectul reglementării şi domeniul de aplicare, transportul rutier judeţean de călători va avea acelaşi regim juridic ca şi transportul rutier interjudeţean de călători, iar autoritatea administraţiei publice centrale responsabilă de domeniu va fi Ministerul Transporturilor (cu respectarea art. 6 din OG nr. 27/2011).

Întrucât nu mai are caracter de serviciu public, este evident că la nivel local, consiliile judeţene nu mai au responsabilităţi privind asigurarea, monitorizarea şi controlul activităţii operatorilor de transport. Însă, Ministerul Transporturilor pentru acordarea licenţelor de traseu va colabora cu judeţele, în sensul obţinerii de la judeţe a programelor de transport, aprobate prin hotărâre a autorităţii deliberative.

 Pornind de la acest principiu, se propune ca în tot cuprinsul Legii nr. 92/2007:

  • În tot cuprinsul legii expresia “local și județean” se înlocuiește cu termenul “local”.
  • Termenul “județe” se elimină de la art. 1 alin. (1) și (2).
  • Expresia “consiliile județene” se elimină de la art. 16 alin. (1), art. 17 alin. (1), art. 21 alin. (2) și art. 48 alin. (3).
  • Expresia “ale consiliilor județene” se elimină de la art. 17 alin. (1) lit. o), art. 21 alin. (3) și art. 41 alin. (5).

De asemenea, având în vedere că serviciile publice vizează doar transportul de călători, este necesară eliminarea din cuprinsul Legii nr. 92/2007, a termenului “marfuri”, întrucât actul normativ nu reglementează transportul rutier/feroviar/naval de mărfuri.

La articolul 4, lit. d) din Legea nr. 92/2007, este prevăzută următoarea condiţie pentru prestarea serviciului

“d) se efectuează de către operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat cu mijloace de transport în comun, respectiv cu autobuze, troleibuze, tramvaie sau metrou, deţinute în proprietate sau în baza unui contract de leasing de acesta sau de către unitatea administrativ-teritorială sau, după caz, de către unităţile administrativ-teritoriale membre ale asociaţiei de dezvoltare intercomunitară înmatriculate sau înregistrate ori ale altor forme de asociere între unităţile administrativ-teritoriale, după caz, în judeţul sau localitatea respectivă. În condiţiile prezentei legi, transportul realizat cu troleibuze, tramvaie sau metrou se realizează de către transportatorii autorizaţi;”

Astfel, alături de faptul că norma este greu de înţeles, menţionăm faptul că obligaţia operatorului de a deţine în proprietate sau în baza unui contract de leasing mijloacele de transport în comun, contravine legislaţiei în nateria achiziţiilor publice, fiind necesară eliminarea acestei bariere.

La art. 4, alin. (2) din Legea nr. 92/2007, se prevede că şoferul mijlocului de transport în comun este obligat să prezinte la controlul în trafic următoarele documente, după caz:

  a) licenţa de traseu şi caietul de sarcini al acesteia eliberat de emitentul licenţei;

  b) programul de circulaţie;

  c) copia conformă a licenţei de transport, în cazul autobuzelor;

  d) alte documente stabilite de legile în vigoare.

Raportat la această dispoziţie, este necesară îndreptarea normei legale, prin introducerea excepţiei transportului public feroviar și naval. Totodată, este ilogic ca şoferul să deţină şi să prezintă organului de control caietul de sarcini. Îndeplinirea condiţiilor din caietul de sarcini este în sarcina operatorului de transport care are încheiat contract de servicii publice şi nu în sarcina şoferului.

Prin prezentul proiect de ordonanţă de urgenţă se propune introducerea, în cuprinsul Legii nr. 328/2018 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, a unei prevederi potrivit căreia, locurile de îmbarcare precum şi condițiile de acces la acestea, sau după caz, la stațiile publice pentru operatorii de transport prin curse regulate speciale sunt stabilite prin hotărâre a autorităţii deliberative a unităţii administrativ-teritoriale.

Această dispoziţie este imperios necesară pentru ca sistematizarea transportului public rutier de persoane la nivelul localităţilor şi unităţilor administrativ-teritoriale membre ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, pentru corelarea serviciului public de transport călători cu trasportul realizat prin curse regulate speciale. Menţionăm că în practică, autorităţile administraţiei publice locale în principal, din municipii au realizat investiţii semnificative în sistemele serviciilor publice de transport. Însă, pentru evitarea concurenţei neloiale între cursele regulate speciale şi serviciile publice, este necesar ca autorităţile administraţiei publice locale să aprobe locurile de îmbarcare.

Întrucât trasportul rutier judeţean are acelaşi regim cu cel interjudeţean, prin proiect se propune prelungirea licenţelor de transport judeţean până la 30.06.2023.

Având în vedere următoarele situații:

  • Având în vedere că de la 31 decembrie 2018, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 328/2018, transportul rutier judeţean de persoane este considerat serviciul public de transport, în înţelesul Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare,
  • În considerarea împrejurării că până la 31 decembrie 2018, transportul rutier judeţean de persoane a avut caracteristicile unui transport în regim comercial,
  • Ţinând cont că transportul rutier judeţean de persoane, considerat ca serviciul public determină efort bugetar în sarcina bugetelor locale ale judeţelor,

În lipsa neadoptării prevederilor privind eliminarea transportului judeţean de persoane din sfera serviciilor publice, consecinţele negative care ar putea fi produse constau în denaturarea substanţială a concurenţei,

Intrucat elementele mai sus prezentate vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, se impune aprobarea unui act normativ care să soluţioneze problemele în regim de urgenţă în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată”.

Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului.

Publicăm integral proiectul:

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

pentru modificarea şi completarea

Legii serviciilor publice de transport persoane

în unităţile administrativ-teritoriale nr. 92/2007 şi a Legii nr. 328/2018 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007

Având în vedere că de la 31 decembrie 2018, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 328/2018, transportul rutier judeţean de persoane este considerat serviciul public de transport, în înţelesul Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare,

În considerarea împrejurării că până la 31 decembrie 2018, transportul rutier judeţean de persoane a avut caracteristicile unui transport în regim comercial,

Ţinând cont că transportul rutier judeţean de persoane, considerat ca serviciul public determină efort bugetar în sarcina bugetelor locale ale judeţelor,

În lipsa neadoptării prevederilor privind eliminarea transportului judeţean de persoane din sfera serviciilor publice, consecinţele negative care ar putea fi produse constau în denaturarea substanţială a concurenţei,

În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public general şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă:

 Articolul I – Legea serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale nr. 92/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 19 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

  1. În tot cuprinsul legii expresia “local și județean” se înlocuiește cu termenul “local”.
  2. Termenul “județe” se elimină de la art. 1 alin. (1) și (2).
  3. Expresia “consiliile județene” se elimină de la art. 16 alin. (1), art. 17 alin. (1), art. 21 alin. (2) și art. 48 alin. (3).
  4. Expresia “ale consiliilor județene” se elimină de la art. 17 alin. (1) lit. o), art. 21 alin. (3) și art. 41 alin. (5).
  5. Termenul “mărfuri” se elimină de la art. 1 alin. (4) lit. g), art. 14 alin. (3) lit. g) art. 29 alin. (3).
  6. La articolul 1, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (11) – (13) cu următorul cuprins:

„(11) – În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, transportul rutier local de persoane reprezintă transportul definit la art. 3, pct. 48 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.

(12) – Transportul rutier judeţean de persoane are regimul juridic al transportului rutier interjudeţean de persoane căruia îi sunt incidente dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.

(13) Transportul rutier judeţean de persoane intră în sfera de competenţă a Ministerului Transporturilor, prin Autoritatea Rutieră Română A.R.R., care atribuie licenţele de traseu pe baza programelor de transport aprobate și actualizate, prin hotărâre a consiliului judeţean.”

  1. La articolul 1 alineatul (4), literele d) și i) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„d) rezolvarea problemelor de ordin economic, social şi de mediu ale localităţilor;”

  1. i) recuperarea integrală a costurilor de exploatare, reabilitare şi dezvoltare prin tarife suportate de către beneficiarii direcţi ai transportului, denumiţi în continuare utilizatori, și prin compensații acordate în conformitate cu prevederile din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007, asigurându-se un profit rezonabil pentru operatorii de transport şi transportatorii autorizaţi;”
  2. La articolul 1, alineatul (6), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) înfiinţarea de compartimente sau servicii de specialitate pentru serviciul public de transport local, cu sau fără personalitate juridică, după caz, denumite în continuare autorităţi locale de transport.”

  1. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 3 – Serviciile publice de transport local fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică şi cuprind totalitatea acţiunilor şi activităţilor de utilitate publică şi de interes economic şi social general desfăşurate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale sau al asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale, în scopul asigurării serviciilor publice de transport local.”

  1. La articolul 4, alineatul (1), literele b) – d) și f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„b) se efectuează pe raza administrativ-teritorială a unei localităţi sau, după caz, a unităţilor administrativ-teritoriale membre ale asociaţiei de dezvoltare intercomunitară ori ale altor forme de asociere între unităţile administrativ-teritoriale, fără a depăşi limitele administrativ-teritoriale ale acesteia, cu excepţia liniilor de ieşire sau altor elemente auxiliare activităţii respective care intră pe teritoriul localităţii învecinate. În cazul în care traseul transportului pe şină depăşeşte limita localităţii, acesta va fi considerat serviciul public de transport local;

c) se execută pe rute şi cu programe de circulaţie prestabilite, de către consiliul local, Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de adunarea generală a asociaţiei de dezvoltare intercomunitară;

  1. d) se efectuează de către operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat cu mijloace de transport în comun, înmatriculate sau înregistrate în România, respectiv cu autobuze, troleibuze, tramvaie, metrou sau nave deţinute de acesta sau de către unitatea administrativ-teritorială sau, după caz, de către unităţile administrativ-teritoriale membre ale asociaţiei de dezvoltare intercomunitară. În condiţiile prezentei legi, transportul realizat cu troleibuze, tramvaie metrou sau nave se realizează de către transportatorii autorizaţi;
  2. f) pentru efectuarea serviciului, operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat percepe de la persoanele transportate un tarif de transport pe bază de titluri de călătorie; ”
  3. La articolul 4, alineatul (1), litera g) se abrogă.
  4. La articolul 4, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Cu excepţia transportului public feroviar și naval, conducătorul mijlocului de transport în comun este obligat să prezinte la controlul în trafic următoarele documente, după caz:

a) licenţa de traseu;

b) programul de circulaţie;

c) copia conformă a licenţei comunitare, în cazul autobuzelor;

d) alte documente stabilite de legile în vigoare.”

  1. La articolul 12, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(1) Transportul pe căile navigabile interioare reprezintă serviciu public de transport local, dacă prin hotărâre a autorităţii deliberative a unităţii administrativ-teritoriale sau după caz, prin act administrativ al autorităţii competente la nivel central se stabilesc în sarcina operatorilor, obligaţii de serviciu public în schimbul acordării unor drepturi exclusive şi/sau compensaţii de serviciu public, conform Regulamentului (CE) nr. 1370/2007.”

  1. La articolul 14, alineatul (3), litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:
  2. La articolul 14, alineatul (3), literele a1, e) și f) se abrogă.
  3. La articolul 16 alineatul (3) şi (4) se abrogă.
  4. La articolul 17, alineatul (1), literele c), f), j2) și n) -o), se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„c) actualizarea periodică a traseelor şi a programelor de transport în funcţie de necesităţile de deplasare ale populaţiei şi în corelare cu transportul public interjudeţean, judeţean, internaţional, feroviar, aerian sau naval de persoane existent, precum şi corelarea între modalităţile de realizare a serviciului public de transport local de persoane cu autobuze, troleibuze, tramvaie, metrou şi nave;

  1. f) proiectarea şi executarea lucrărilor de investiţii în infrastructura tehnico-edilitară aferentă sistemelor publice de transport local într-o concepţie unitară, corelată cu programele de dezvoltare economico-socială a localităţilor, cu planurile de urbanism şi de amenajare a teritoriului, de protecţie a mediului, cu modalităţile de realizare a serviciului respectiv şi în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

j2) aprobarea programului de transport local;

  1. m) stabilirea, ajustarea şi modificarea tarifelor de călătorie pentru serviciul public de transport local de persoane, cu respectarea normelor-cadru elaborate și aprobate prin ordin al președintelui A.N.R.S.C.;
  2. n) stabilirea compensaţiei acordate de la bugetul local, pentru acoperirea diferenţei dintre costurile suportate în legătură cu obligaţia/obligaţiile de serviciu public şi sumele efectiv încasate ca urmare a îndeplinirii sau în temeiul obligaţiei/obligaţiilor de serviciu public în cauză, la care se poate adăuga un profit rezonabil, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007;
  3. o) asigurarea resurselor bugetare pentru susţinerea totală sau parţială a costurilor serviciului public de transport de persoane pentru unele categorii sociale defavorizate, stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori prin lege;”
  4. La articolul 17, alineatul (4) se abrogă.
  5. La articolul 20, alineatul (5), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţilor de autorizare din cadrul administraţiei publice locale, al Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau, după caz, din cadrul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară;”

  1. La articolul 20, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(6) Autorităţile administraţiei publice locale sunt autorităţi de reglementare locale competente în domeniul serviciului public de transport local şi prin autorităţile locale de transport îşi exercită faţă de toţi operatorii de transport şi transportatorii autorizaţi, indiferent de modalitatea de gestiune adoptată, forma de proprietate sau modul de organizare, atribuţiile şi competenţele acordate prin Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin prezenta lege.”

  1. La articolul 20, alineatul (7), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„b) emit licenţe de traseu în serviciul public de transport local de persoane prin curse regulate efectuat cu autobuze.”

  1. La articolul 21, alineatele (4) și (6) se abrogă.
  2. La articolul 22, alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) servicii publice de interes local, specializate, cu personalitate juridică, înfiinţate şi organizate în subordinea consiliilor locale, prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale respective;”

  1. La articolul 231, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(6) Autorităţile administraţiei publice locale ori asociaţiile de dezvoltare intercomunitară stabilesc prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, prin hotărâre a adunării generale a asociației de dezvoltare intercomunitară, grila de punctaj, pe baza factorilor de evaluare prevăzuţi la alin. (5).”

  1. La articolul 30, alineatul (2), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„d) servicii publice de interes local, specializate, cu personalitate juridică, înfiinţate şi organizate în subordinea consiliilor locale, prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale respective.”

  1. La articolul 30, alineatul (3), teza 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Transportatorii autorizaţi sunt transportatorii care deţin autorizaţii de transport eliberate de către autoritatea locală de transport din subordinea consiliului local sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a asociaţiei de dezvoltare intercomunitară.”

  1. La articolul 30, alineatul (3), litera d) se abrogă.
  2. Articolul 33 se abrogă.
  3. La articolul 35, alineatul (2), literele a) și f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„a) utilizatorii au dreptul de a beneficia, liber şi nediscriminatoriu, de serviciul public de transport local, ceea ce trebuie să se prevadă expres în regulamentul serviciului public de transport local;

  1. f) să sesizeze autorităţilor administraţiei publice locale sau asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară orice deficienţe constatate în efectuarea serviciilor publice de transport local şi să facă propuneri vizând înlăturarea acestora”
  2. La art. 35, alineatul (2), litera g) se abrogă.
  3. La articolul 37, alineatele (2) și (9), se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“(2) Odată cu aprobarea programului public de transport local de persoane prin curse regulate, realizate cu autobuze, troleibuze, tramvaie sau trenuri de metrou, după caz, consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti stabilesc modalităţile de atribuire în gestiune, pentru executarea serviciului public de transport local, pe întreaga reţea de trasee, pe grupe de trasee şi pe trasee.

(9) Durata de valabilitate a licenţei de traseu este egală cu durata de valabilitate a contractului de servicii publice.”

  1. La articolul 38, alineatul (6), se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(6) Autorizaţia de transport şi copia conformă se eliberează pe durata de valabilitate a contractului de servicii publice.“

  1. Articolul 39 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(1) Autorizaţia de transport se retrage de către autoritatea administrației publice locale la propunerea autorității de autorizare în cazul în care transportatorul autorizat nu mai îndeplineşte condiţiile care au stat la baza acordării acesteia sau în cazul în care acesta a furnizat documente conţinând informaţii eronate cu ocazia solicitării de acordare a autorizaţiei de transport. În caz de retragere autorizaţiei de transport, copiile conforme ale acesteia au acelaşi regim.

(2) Copiile conforme ale licenţei comunitare sau ale autorizaţiei de transport se suspendă de către autoritățile administrației publice locale la propunerea autorității de autorizare în cazul unor abateri repetate de la prevederile contractelor de atribuire a serviciului, precum şi de la reglementările în vigoare privind transportul rutier şi/sau protecţia mediului, care nu afectează confortul și siguranța călătorilor.

(3) Licenţa de traseu se retrage în cazul unor abateri grave de la prevederile caietului de sarcini și graficului de circulație.”

  1. Articolul 40 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 40 –  Licenţa comunitară, licenţa de traseu, autorizaţia de transport şi copiile conforme ale acestora, eliberate unui operator de transport sau unui transportator autorizat, nu pot fi utilizate de către alte persoane pentru a executa cu vehiculele deţinute activităţi de transport public.”

  1. La articolul 42, alineatele (2) –(4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(2) Acoperirea influenţelor financiare rezultate din reduceri de tarif la legitimaţiile de călătorie individuale pentru serviciul public de transport local de persoane, aprobate pentru anumite categorii de persoane de consiliile locale, sau de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, sau acoperirea diferenţelor dintre costurile înregistrate de operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat pentru efectuarea serviciului şi sumele efectiv încasate ca urmare a vânzării legitimaţiilor de călătorie individuale se asigură din bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor după caz, până la nivelul tarifelor de vânzare către populaţie a legitimaţiilor de călătorie individuale.

(3) Condiţiile concrete în care va fi acoperit costul călătoriilor potrivit prevederilor alin. (1) şi (2) sau costurile înregistrate pentru efectuarea serviciului public de transport local pe traseele nerentabile se vor stabili prin hotărârea de dare în administrare sau prin contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local, în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi în condiţiile reglementate de Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 şi de Regulamentul (UE) nr. 360/2012 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis acordate întreprinderilor care prestează servicii de interes economic general.

(4) Compensaţia pentru facilităţile prevăzute la art. 19^1 se acordă operatorului de transport public din bugetul local în condiţiile legii.

  1. La articolul 43, literele b) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„b) tarifele se actualizează periodic prin indexare cu indicele de creştere a preţurilor de consum total, prin hotărâre a consiliilor locale sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti;

  1. d) modificarea tarifelor sau a compensaţiilor se aprobă prin hotărâre a consiliilor locale sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.”
  2. La articolul 45, alineatele (8), (81), (85) şi (9) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“(8) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac conform competenţelor stabilite în prezenta lege de către împuterniciţii primarului general al municipiului Bucureşti, ai primarilor comunelor, oraşelor şi municipiilor, precum şi de către ofiţerii şi/sau agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române care au calitatea de poliţişti rutieri, în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 45 alin. (4), (5) şi alin. (7) lit. a), h) şi m).

(81) Constatarea contravenţiilor prevăzute la alin. (71) în ceea ce priveşte serviciul public de transport local şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale se fac de către împuterniciţii ai primarilor comunelor, oraşelor şi municipiilor.

(85) În vederea aplicării prevederilor alin. (81) de către împuterniciţi ai primarilor comunelor, oraşelor şi municipiilor, în cazul controalelor efectuate în trafic, inspectorii ISCTR pot asigura sprijinul.

(9) Consiliile locale şi, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti vor stabili, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, faptele care constituie contravenţii în domeniul serviciului public de transport local altele decât cele prevăzute la alin. (2)-(7) sau în alte reglementări legale.”

Articolul II – Legea nr. 328/2018 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1106 din 28 decembrie 2018, se modifică şi completează după cum urmează:

  1. La articolul III, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(1) Serviciile regulate speciale de transport călători se efectuează pe raza administrativ-teritorială a unei localităţi sau, după caz, a unităţilor administrativ-teritoriale membre ale asociaţiei de dezvoltare intercomunitară sau ale altor forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale, în baza unui contract de transport încheiat între operator și beneficiarul transportului sau persoana care a angajat transportul.”

  1. La articolul III, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Locurile de îmbarcare precum şi condițiile de acces la acestea, sau după caz, la stațiile publice pentru operatorii de transport prin curse regulate speciale sunt stabilite prin hotărâre a autorităţii deliberative a unităţii administrativ-teritoriale.”

  1. După articolul V, se introduc un trei noi articole, articolul V1 – V3, cu următorul cuprins:

„Art. V1.    – Valabilitatea programelor de transport judeţean şi, după caz, a licenţelor de traseu se prelungeşte până la data de 30.06.2023.

Art. V2 – La solicitarea operatorilor de transport care deţin licenţe de traseu valabile la data intrării în vigoare a prezentului ordin pe traseele cuprinse în actualul Program de transport interjudeţean în baza căruia se efectuează transport rutier contra cost de persoane prin servicii regulate în trafic interjudețean, Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. prelungește valabilitatea acestora, cu plata tarifului aferent, până la data prevăzută la art. V1.

Art. V3– Procedura de prelungire a valabilității licenţelor de traseu prevăzute la art. V2 se stabilește de către Autoritatea Rutieră Română – A.R.R.”

Articolul III – În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice modifică, prin ordin al preşedintelui, contractul-cadru de delegare numai pentru gestiunea serviciilor publice de transport local de persoane.

Articolul IV – Normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere”, aprobate prin Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 980/2011, cu modificările și completările ulterioare se aplică în mod corespunzător transportului de persoane în trafic județean dacă prin alte acte normative de nivel superior nu s-a prevăzut altfel.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.