Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) cere Executivului și ANAF să explice motivul pentru care admit prelungirea termenului de intrare în legalitate a firmelor de „ridesharing”, în timp ce “orice altă firmă din România, cu orice alt obiect de activitate ar avea de plătit amenzi uriașe dacă ar încălca legea”.
“Transportatorii autorizați din România vor să li se explice cum este posibil ca, după 4 ani în care s-a tolerat încălcarea legislației în vigoare de către firmele de „ridesharing”, li s-a fabricat apoi o lege specială celor care până acum au practicat pirateria, li s-a stabilit și o perioadă de 4 luni pentru a se putea supune noii legi, iar acum „unii” vor să mai prelungească cu încă 4 luni perioada, doar pentru a nu se constata că aceștia încalcă în continuare legea”, se arată în comunicatul transmis de COTAR redacției.
Vasile Ștefănescu, președintele COTAR, se declară revoltat: „Cât tupeu să ai, sau cât sprijin politic, pentru a veni să ceri o nouă amânare pentru autorizare, cu încă patru luni, după ce ai eludat deja, timp de patru ani și patru luni, bugetul consolidat al statutului? Au mai trecut 4 luni de la adoptarea acelei OUG controversate (Ordonanța de Urgență nr. 49/2019 – n.r.), privind transportul alternativ, și mai vrei 4 luni de amânare. Asta fac reprezentații acestor multinaționale: cerșesc clemența, ca să poată încasa în continuare sume enorme, nefiscalizate, în conturile din străinătate. Dacă tot se vorbește despre marile afaceri ale domnului Biden și ale fiului acestuia în România și Ucraina, am vrea să aflăm cine a susținut, în tot acești ani, lobby-ul pentru aceste multinaționale care au reușit să sfideze și să schimbe legile din România, după bunul lor plac – ceea ce se poate vedea cu ochiul liber, doar dacă urmărim acțiunile acestor firme, de când au intrat, ilegal, pe piața din România”.
Reprezentantul COTAR ramintește faptul că “șoferilor de la firmele Uber, Bolt, Yango sau CleverGo li s-a acordat un termen pentru obținerea autorizației de transport alternativ până la data de 1 noiembrie 2019″, dar deja „persoane interesate” doresc prelungirea perioadei, până la 1 februarie 2020 – “timp în care toți sunt liberi să circule FĂRĂ AUTORIZAȚIE”!
“Deja s-a trecut la nivelul următor, către intruziunea pe piața autocarelor și a microbuzelor, după ce OUG se dorește a fi modificat, astfel încât se poate face ridesharing și cu autovehiculele care au mai mult de cinci locuri. Având în vedere faptul că legislația în vigoare nu permite circulația taxiurilor sau a autocarelor neautorizate și nelicențiate, dar se permite circulația în aceste condiții pentru firmele care fac „TRANSPORT ALTERNATIV” COTAR cere Executivului respectarea principiilor concurenței și garantarea egalității în fața legii, pentru toți cetățenii și pentru toate companiile care activează în România. Așteptăm ca organele competente să se autosesizeze”, mai precizează COTAR.