Autoritatea Rutieră Română (ARR) a emis firmelor Uber, Clever, Bolt și Yango, până la 1 februarie, 1.908 autorizații pentru transport alternativ, dintre care 1.055 pentru București și 444 pentru Ilfov.
Totodată, ARR a emis 11.077 copii conforme, dintre care 6.196 pentru București și 3.104 pentru Ilfov.
Numărul ecusoanelor eliberate a ajuns la 33.299, dintre care 18.888 pentru București și 8.618 pentru Ilfov.
În ceea ce privește certificatele de atestare a pregătirii profesionale a șoferilor, ARR a emis 20.023 de astfel de documente, dintre care 11.225 pentru București și 2.104 pentru Ilfov.
De asemenea, în data de 1 februarie, între orele 09:00 – 14:00, persoanele interesate s-au putut prezenta la agențiile teritoriale ARR București și ilfov pentru eliberarea unor astfel de documente.
La nivelul Autorității Rutiere Române funcționează o structură de coordonare, formată din 12 persoane de la nivelul structurii centrale și 8 detașate de la agențiile teritoriale (câte două de la Călărași și Prahova și câte una de la agențiile teritoriale ARR din județele Constanța, Dâmbovița, Buzău și Giurgiu), pentru a se asigura implementarea corespunzătoare a legislației care produce efecte, începând cu data de 1 februarie.
Soluționare dosarelor se face în circa 6 zile lucrătoare față de termenul de 15 zile lucrătoare prevăzut de norma legală. Toți cei interesați pot accesa portalul dedicat transportului alternativ ta.arr.ro, iar pe baza numărului de înmatriculare, pot afla stadiul de soluționare al dosarelor.
Reglementarea transportului alternativ, în vigoare
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat: “Cei care prestează un serviciu public în interesul cetățenilor să știe că atunci când e nevoie să se mobilizeze, ca să poată satisface cerințele venite de la cetățeni, să o facă fără ezitare. . Doar așa se poate căpăta încredere în instituțiile statului. Sunt sigur că cei cu care lucrez au înțeles exact ceea ce îmi doresc de la ei, în relația cu cetățeanul”.