SCHMITZ CARGOBULL: Ascensiunea continuă

Cel mai mare constructor de semiremorci din Europa are de gând să-și păstreze această poziție și în viitor. Din acest motiv, investește în cercetare tehnică și caută noi soluții pentru a-și mulțumi clientela tot mai diversă.

IAA mai are puțin până își va deschide porțile din nou, iar expozanții sunt deja pe ultima porțiune a pregătirilor. Unul dintre aceștia, este în mod tradițional, Schmitz Cargobull. În avanpremieră, compania germană și-a prezentat produsele și serviciile pe care le va expune în cadrul expoziției dedicate transportului, dar a profitat de ocazie și a făcut și o radiografie a activității sale din prezent.

Provocările sale sunt asemănătoare cu ale multor companii constructoare de vehicule, dar Schmitz Cargobull reușește să le expună într-un mod cât se poate de deschis. Costurile ridicate ale materiilor prime, energiei și forței de muncă afectează capacitățile de producție și previziunile economice. Iar scăderea volumelor și presiunea prețurilor duce la scăderea vânzărilor, însă producătorul a atins, acum, din nou, cota de piață de 26%.

Prețurile de producție ale produselor industriale au crescut cu ~55% față de decembrie 2020, până la maximul istoric din septembrie 2022 și cu ~39% până în aprilie 2024. Se așteptă la noi creșteri de preț din cauza creșterilor salariale etc.

Peste 20% dintre vehiculele frigorifice S.KO.COOL ale Schmitz Cargobull sunt livrate cu unitatea de răcire Schmitz Cargobull S.CU.

Transformarea digitală accelerează schimbarea și crește nevoia de procese eficiente și de cooperare, atât pentru producător, cât și pentru clienții săi. Afacerile bazate pe date cresc în importanță într-un ritm accelerat, deși încă nu toți jucătorii de pe piață au înțeles că acest lucru este esențial și că nu există alternativă. Spre exemplu, doar o zecime din lanțurile de aprovizionare actuale din Germania sunt digitalizate.

La capitolele conectivitate și management al datelor, din ce în ce mai mult, industria se va confrunta cu cerințe de conectivitate și date, în întregul flux de valori, ceea ce înseamnă API-uri, standarde de date. Desigur, nu poate fi ignorată nici latura securității transferului de date. Aproximativ 42% dintre companiile germane sunt reținute, atunci când integrează noi tehnologii în infrastructura IT existentă, din cauza complexității ridicate și a preocupărilor legate de posibile erori.

Producția pe noile coordonate

Parcă pentru a-și dovedi succesul în noul stil de afacere, Schmitz Cargobull a creat centrul de expertiză și producție din Vreden. Aici, aproximativ 2.000 de angajați produc semiremorci frigorifice pentru transport cu temperatură controlată și mărfuri generale, precum și echipamente de răcire de tip Schmitz Cargobull S.CU. Fabrica Schmitz Cargobull din Vreden a primit numeroase premii pentru ideile sale inovatoare și procesele de producție, împreună cu produsele sale impresionante. Uzina primește, în prezent, investiții la scară largă, pentru a-și extinde capacitățile. Scopul este de a crea o fabrică digitală, automatizată, cu standarde de calitate înalte și o gamă diversă de variante pentru utilizarea maximă a capacității. Pe o suprafață de 4.500 mp, se construiește o nouă hală de asamblare, cu sisteme de producție automatizate. Ca urmare a extinderii fabricii, Schmitz Cargobull va putea produce, în viitor, până la 80 de vehicule frigorifice pe zi, în două schimburi.

Schmitz Cargobull investește, de asemenea, în „Cargobull Event Campus”, un loc pentru evenimente și formare situat chiar lângă sediul companiei. La aproximativ doi kilometri de unitățile de producție a semiremorcilor cu caroserie, echipamentele de răcire Schmitz Cargobull S.CU sunt produse la fabrica de la Vreden-Gaxel. Cargobull Cool GmbH & Co., cu echipa sa de aproximativ 100 de angajați, dezvoltă, testează și produce echipamente de răcire convenționale și electrice, care sunt utilizate în vehiculele frigorifice Schmitz Cargobull.

Toate unitățile de răcire S.CU sunt proiectate pentru a se potrivi semiremorcii cu caroserie frigorifică S.KO COOL și sunt echipate, din fabrică, cu un contract de service pe 24 de luni, cu monitorizare proactivă și sistemul telematic TrailerConnect. Contractele pot fi prelungite în orice moment. În vremuri în care șoferii sunt deficitari, confortul joacă un rol important, motiv pentru care toate unitățile de răcire S.CU vin ca standard cu kitul Silence pentru reducerea zgomotului. În plus, acestea dispun de navigare intuitivă în meniuri pe unitatea de control. Toate datele și funcțiile, cum ar fi comunicația bidirecțională, RemoteStart și setările pentru marfă, sunt integrate în sistemul telematic TrailerConnect. Pe lângă înregistrările de temperatură, toate informațiile necesare sunt disponibile pe afișajul S.CU. Nu numai că informațiile pot fi vizualizate, dar, datorită comunicării bidirecționale, pot fi și controlate activ, de exemplu punctele de referință sau comutatorul de contact al ușii. Toate unitățile de răcire Schmitz Cargobull sunt conectate în rețea ca „dispozitive mobile” și dispun de un software ușor de utilizat, care poate fi, de asemenea, actualizat „over-the-air”. Aceasta înseamnă că software-ul unității de răcire poate fi actualizat de la distanță.

Standardul TAPA

Certificarea echipamentului de siguranță la standardele TAPA TSR1 a fost reînnoită. Pentru a îndeplini cerințele stricte de protecție a mărfurilor cu preț ridicat, a fost integrat un sistem de alarmă și comunicare conectat la sistemul TrailerConnect, care declanșează o alarmă sonoră, în cazul accesului neautorizat la remorcă. Totodată, mărfurile sunt protejate de sistemul electronic de închidere a ușilor TL4.

Cu EcoDuo, Schmitz Cargobull pledează pentru introducerea la nivel european a unui concept de transport care să utilizeze în mod optim infrastructura existentă, să reducă emisiile de CO2, să ia în considerare standardele actuale ale industriei transporturilor.

Combinația EcoDuo constă din două semiremorci standard cu prelată, conectate printr-o remorcă dolly și trase de un cap tractor. Greutatea totală a vehiculului articulat este de până la 76 de tone, în combinație cu un cap tractor cu trei punți, așa cum este utilizat în Scandinavia, sau de până la 70 de tone, cu un cap tractor cu două punți, așa cum este utilizat în Spania.

De la începutul anului, transportatorii au putut achiziționa semiremorci BERGERecotrail prin intermediul rețelei de vânzări Schmitz Cargobull. Acest lucru garantează, de asemenea, accesul la furnizarea de piese de schimb, la nivel european, în cadrul rețelei Schmitz Cargobull Service Partner. Acum, sunt disponibile și servicii suplimentare Schmitz Cargobull, inclusiv opțiuni de finanțare, asigurare și sistemul telematic TrailerConnect instalat standard.

Frigorifică pe baterii

Semiremorcile cu temperatură controlată sunt doar unul dintre domeniile în care Schmitz Cargobull este foarte activ. Dar, totodată, este și cel mai spectaculos domeniu. Aici încadrându-se foarte bine noile semiremorci frigorifice fără emisii. Primul echipament cu omologare de tip pentru semiremorca frigorifică complet electrică S.KOe COOL cu axă generator electric este o realizare în sine, cu bateria sa, care se încarcă în mod regenerativ în timpul mersului. Instalația de răcire electrică S.CU ep85 are zero emisii și asigură aceeași performanță precum dispozitivele diesel clasice. Bateria sa de înaltă tensiune permite o funcționare autonomă de până la 18 ore și timp de încărcare rapidă de 2 ore. Suplimentar, se spune că ar avea cea mai bună izolație termică posibilă din fabrică, în producția de serie.

Deja, experiența clienților companiei confirmă avantajele semiremorcii frigorifice complet electrice, cu axă-generator. Operațiunile zilnice confirmă economii, cu până la 100% mai puțin combustibil, atunci când întregul tren rutier este electric și, de asemenea, cu până la 5% mai puțin combustibil și pentru întreaga combinație de semiremorcă cu tractor cu motor diesel.

Sutele de invenții brevetate de Schmitz Cargobull nu se referă doar la acest tip de transport. Cele mai multe vor putea fi aflate la toamnă, la IAA. Semiremorcile inteligente și soluțiile digitale oferite au ca scop creșterea performanței clienților. Soluțiile lor de transport sunt concepute pentru a reduce costurile de operare și pentru succesul durabil în afaceri.

Radu BORCESCU,
Vreden, GERMANIA
radu.borcescu@ziuacargo.ro

Dan ATHANASIU
dan.athanasiu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.