Numărul de parcări sigure din cadrul programului „Cerințe de Securitate pentru Parcări” (PSR) al TAPA EMEA a ajuns, în luna iulie, la 7.000, informează ediția din luna iulie a buletinului oficial al asociației, Vigilant.
SNAP Account, companie care operează un sistem de plată fără numerar care acoperă parcările de camioane de pe autostrăzile din Marea Britanie și Europa, joacă un rol important în creșterea numărului de parcări PSR, 19 dintre stațiile cu care lucrează fiind, acum, parte a inițiativei TAPA, cărora o să li se alăture și alte locații, în viitorul apropiat.
La sfârșitul lunii iulie, baza de date cu parcări sigure a TAPA le-a oferit membrilor săi acces la aproape 7.200 de locații în 11 țări: Africa de Sud, Austria, Belgia, Franța, Germania, Marea Britanie, România, Rusia, Slovacia, Spania și Țările de Jos.
SNAP își angajează echipa de Acces & Securitate să sprijine parcările să atingă Nivelul 3 PSR al Standardului de Securitate TAPA și cel puțin 6 noi locații sunt în curs de a îndeplini cerințele Asociației, în domeniu. SNAP lucrează, în prezent, cu peste 220 de locații pe autostrăzile europene, cu 2-3 noi centre care se adaugă listei în fiecare săptămână, chiar și în condițiile dificile din aceste zile. Această creștere îi permite companiei să ofere peste 10.500 de locuri de parcare pe zi (3,7 milioane pe an), pentru peste 100.000 de șoferi de camion.
Cele mai noi situri SNAP care participă la TAPA PSR sunt situate în Marea Britanie, Franța, Țările de Jos și Slovacia.
Nick Long, manager pentru rețeaua europeană a SNAP, a declarat, pentru Vigilant: „Încercăm întotdeauna să facem tot ceea ce este posibil pentru a ajuta o locație să își aducă standardele la Nivelul 3 TAPA PSR. Atunci când o locație nouă începe să lucreze cu SNAP, explicăm beneficiile programului PSR și îi întrebăm dacă doresc să obțină acreditare. Este vital să se crească nivelul de securitate din sectorul de transport mărfuri și ilustrăm motivele. Echipa noastră de Acces și Securitate continuă să realizeze teste și să ofere consultanță specializată oricărei parcări care ar dori să se alăture programului. SNAP va continua să facă voluntariat pentru a veni în sprijinul TAPA pentru crearea de zone de parcare mai sigure peste tot în Europa.”
Parcări deschise, la sediul firmelor
Managerul SNAP pentru rețeaua europeană adaugă: „Dimensiunea necesității pentru locuri de parcare sigure depășește complet disponibilitatea. Încercăm să educăm operatorii flotelor și centrele logistice în legătură cu beneficiile schemei SNAP Depot Parking. Aceasta presupune ca firmele să-și deschidă terților spațiile neutilizate pentru parcări de camioane – ceea ce ar putea răspunde cererii de parcări securizate și ar putea să le aducă venituri suplimentare. Aceasta este o inițiativă pe care o promovăm de cel puțin 10 ani, deoarece ajută la rezolvarea crizei de parcări și la reducerea nivelului infracțiunilor. Vedem TAPA PSR ca o nouă completare importantă a acestei inițiative. Sperăm ca, pe parcursul anului 2020, să putem oferi 100 de zone Depot Parking cu facilități de parcare securizate, care pot fi rezervate de către șoferi și operatori de flote.”
TAPA speră să beneficieze de recent formatul parteneriat între SNAP cu ELVIS, Federația Europeană a Expeditorilor de Mărfuri, pentru a extinde numărul zonelor de parcare sigure din Germania.
Rețeaua ELVIS cuprinde peste 250 de companii care pot fi candidate la schema SNAP Depot Parking, cu peste 10 locații care se vor deschide în curând.
Mai devreme în acest an, SNAP a realizat o anchetă la care au participat 350 de persoane care lucrează în sectorul de transporturi și automotive în Germania, în ceea ce privește cauzele, impactul și posibilele soluții pentru infracționalitatea din domeniul transportului de mărfuri. 46,3% dintre cei chestionați au declarat că au fost afectați de această criminalitate sau cunosc pe cineva care a suferit pagube.
sursa: Vigilant, iulie.
traducerea și adaptarea: Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.com